Am povestit în versuri câteodată de țara cu povești nemuritoare unde dispar copacii dintr-odată sub cerul care plânge în izvoare. Mor crengile căzute la pământ, rămâne un deșert de disperare, copaci răzleți, cu crengile în vânt, se zbat lângă pădurea care moare. Zburând departe, frunzele căzute, rămase-n urmă după defrișare, ajung deasupra sfintelor redute încă mai stând de veghe la hotare. Prin zidurile lor se-aud suspine purtând în ele marea provocare a gloriei străbune din destine ce nu-și găsesc odihna trecătoare. Ieșite-acum din mitice morminte, rămase peste timp în neuitare, ascultă plânsul doinei în cuvinte rostite de pădurea care moare. Biet trecător, cu sufletu-mpietrit și lacrima rămasă între pleoape, privesc apusul zilei răstignit unde dispar copacii dintre ape.
sâmbătă, 31 mai 2025