La mijlocul drumului, La puţul porumbului Văzui floarea câmpului, Dar nu-i floarea câmpului, Şi-i chiar ochiul şarpelui, Şarpe lung cu solzii verzi, Nici să-l vezi, nici să-l visezi. Cel balaur din păcate Înghiţise jumătate Trup cu arme ferecate, Trupuşor de voinicel Ce striga mereu din el: „Sari, bădiţă ortomane, Că m-ajunge la ciolane! Sari, bădiţă, de mă scoate, Că m-apuc’ fiori de moarte!” Iată-n lungul drumului La puţul porumbului Că venea, mări, venea Pe balaur de-ntâlnea Un viteaz de ortoman Pe-un cal negru dobrogean. „Măi balaur! striga el, Lasă trupul tinerel, Că te curm pe jumătate Să-mi răscumpăr din păcate.” Şarpele se zvârcolea Şi cu şapte limbi grăia: „Ortomane, Hoţomane! Bate-ţi negrul Pe de-a-ntregul Şi te du, şi fugi de mine Că nu-i bine nici de tine.” „Şerpuliţă, Dinţi de criţă, Am un paloş de oţel, Lasă trupul tinerel.” „Taie-mă, nu mă tăia, Nu mă las de prada mea, Ist copil chiar din pruncie Maica sa mi l-a dat mie, Că ades îl blestema Şi-i zicea când îl culca: „Culcă-te, alină-te Şarpele sugă-mi-te!” Cel viteaz de ortoman Izbea negrul dobrogean Şi cu pala lui cea nouă Pe balaur tăia-n două, Apoi trupul înghiţit, Plin de răni, otrăvit, El în cârcă-l ridica, Sus, la stână se urca Şi în lapte mi-l scălda, De venin îl curăţea Şi cu viaţa-l dăruia. Apoi, mări, cât trăia, Fraţi de cruce se prindea Şi-mpreună voinicea Pe balauri de stârpea!
sâmbătă, 19 aprilie 2025