Se încruntă cerul şi privirea-i rece Îngrozeşte norii ce-mpietresc pe loc, Speriată, luna, prin suflet când trece, La pantoful vieţii îşi rupe un toc. La un colţ de zare aşteaptă steluţa În fustiţa-i scurtă tremurând de frig, Ţinând strâns poşeta unde e sticluţa Cu parfum de soare şi-un fulger covrig. Seara-ncet coboară şi cu mâini de gheaţă Ciupeşte obrajii lacului din crâng Şi-n pojghiţa fină, pe alocuri creaţă, Se priveste cerul c-un aer nătâng. Pufăie alene hornul ştirb pe casă Când râde în vatră focul cel zglobiu Şi cu-o tuse vagă, făcând o grimasă, Se revoltă-ndată bradul argintiu. Un luceafăr sobru coboară pe scară Salutând pădurea cu un gest monden, Împărţind în juru-i fluturaşi de ceară Scoşi cu dărnicie din stelar joben. Stau în şiruri brazii aşteptând o vrajă Să le-atârne-n spate mantaua de nea Şi-n armura verde fac pe rând de strajă Numărându-şi tepii din cetina grea. Revoltaţi, strănută, şi cuprinşi de boală Norii enigmatici peste geruri ard, Aruncând zăpada cuibărită-n poală Îmbracă pădurea cu cerescul fard. Braţele spre lume, iarna le întinde, Şi în sunet gingaş de viu clopoţel Peste catedrala brazilor şi-aşterne, Cu gest leneş, haina din blană de miel. 20.12.2015
sâmbătă, 31 mai 2025