S-a îngrozit pădurea trezită-n dimineață De albul ce-a-nvelit-o cu nedoritu-i voal, Se zvârcolește râul sub platoșa de gheață, Iar frigul este rege-n tabloul hibernal. Nici nori nu se arată, iar Soare nu mai este Deasupra de regatul odată înverzit; E albul simplu, rece, tablou, miraj, poveste, Coșmarul unei toamne în clipa de sfârșit. Își tremură mirarea în frunze-ngălbenite Un fag ce își retrage șuvoiul vieții-n el, Lăsând în scoarța-i aspră durerile venite Cu albul ce-l întinde un nemilos penel. E albă nemișcarea și-n umbre e tăcere, Pădurea e decorul tabloului neviu Cu tușe-nfrigurate, atingeri de durere Și strigăte-nghețate, lăsate în pustiu. Când, amenințătoare, apar, din vremi trecute, Sub pelerine albe, stihiile ce sorb Din ultimele frunze culorile pierdute, În cer, pe aripi negre, se leagănă un corb.
sâmbătă, 31 mai 2025