Verzi-tulburi ochii-i galeș revarsă pe sub gene Ispita pătimașă și doru-nveninat. E-naltă, cu păr galben, cu mersul legănat, În grelele-i veșminte pășind măreț și-alene. Mișcările-i sunt line, molatece, viclene, Și dulcele-i grai curge duios și răsfățat. Dar, cine-i cată-n față se pierde săgetat De negrul arc ce-mbină trufașele-i sprincene. Muiată-n nestimate și-n horbote de fir, În mâna-i - spelbă floare de ceară străvezie - Ea poartă pe subțirea năframă nărămzie Ca un potir de sânge un roșu trandafir - Și, tot ca el, rănită în plină tinerețe, Tânjește, se-nfioară și moare de tristețe.1910
sâmbătă, 19 aprilie 2025