Cărările şi calea dreaptă Gheorghe Asachi ------------------------------ Spre o cale grea şi lungă Călători doi s-au unit, Deşi ii aveau s-ajungă Scop cu totul diferit. Numa avere să adune Unuia foarte-i plăcea, Pentru-aceasta el de bune Orice mijloace credea. Celalalt, în curăţie, Câştig strâmb nu căuta, Fără de făţărnicie Dreptului se închina. Ista, deci, cu sigur pas Tot pe drumul drept au tras, Dar şiretul călător, Printre nobili şi popor Trecând, în gândul său zice: Nătărăul las să ţie Drumul lung; eu prin potici Voi cârni cu ghibăcie, Că pre astă scurtă cale Deseori am fost găsit Titluri, laude şi parale; Uneori le-am şi răpit! Faţa, vorba, tot le schimbă; Pe cărarea cea mai strâmbă Tupil se înainta Tot în stânga,-n dreapta ba! Ori pe unde el se duce Ceva trebuie s-apuce; Fiind toate de al său plac, Nu fereşte nici un lac, Ce înainte ca să poată Pân la brâu în tină-noată, Ş-încărcat cu grea povoară, Deşi plin e de ocară, Împroşcat de tot şi uns, Aşa la scop au ajuns. Însă toţi îl defăimau, Cu degetu-l arătau. Omul bun, cu mică parte, Ce pe drum drept au călcat, Au sosit pe altă parte Sărac, însă tot curat!