Vulturul şi albina
Ivan Andreievici Krâlov
------------------------------

Fericit om este care se preamăreşte în lume
Prin servicii şi vrednicie,
Făcând sunet între oameni a lui isprăvi mari şi nume,
Dar cât îi demn de cinste şi cel ce în sărăcie
Necunoscut şi smerit trudeşte şi osteneşte
Pentru binele comun.
Care nici o recompensă alta nu sperează
Decât pacinicul său cuget în taină se făleşte
Că putu folos să facă ca un patriot prea bun,
Precum vulturul odată, văzând harnica albină
Zburând din floare în floare, ostenită, obosită,
Îi zicea cu defăimare: „De tine foarte mi-i milă,
Că eşti de tot ticăită,
Măcar că eşti învăţată şi lucrezi cu iscusinţă;
Dar în stup sunt mii ca tine ce lucrează cu silinţă,
Lipind faguri vara toată,
Şi, în fine, pentru trudă nu câştigaţi altă plată
Decât că cel ce culege
Rodul vostru nu alege,
Care au lucrat mai cu deosebire,
Şi căruia i se cade răsplătire.
Deci între mine şi tine este mare osebire,
Căci eu aripele mele le deschid cu sunet mare,
Mă sui mai pe sus de nouri, împrăştii frică şi groază
Păsărilor zburătoare,
Încât nici una să zboare de la pământ nu cutează;
Păstorii de a mea grijă lângă turme privighează,
Iar iepurii din dumbravă nici să iasă îndrăznesc
Dacă pe mine mă zăresc.
Atunci albina răspunde: „Ţie slavă se cuvine,
Şi cerul a sale daruri reverse-le peste tine,
Şi crede că nu-ţi pizmuiesc,
Căci tu pentru tine în lume gândeşti ca să-ţi fie bine,
Iar eu sunt mijlocitoare îmbelşugării comune,
Şi pentru dânsa trăiesc,
Fiind foarte mulţumită de-am putut cu a mea gură,
Să pun în fagurii noştri de miere o picătură…”
Patriotule,-nţelege folosul albinii mele,
Făcând bine ţării tale, şi nicicum nu te înşele
A vulturului mândrie, sau al lui zburat fălos,
Căci, precum vezi, el trăieşte neaducând nici un folos,
Ce mai ales socoteşte
Că patria cu al său lapte
Te-au crescut şi te hrăneşte.
Apoi şi a tale fapte
S-aducă acestei maice măcar un pic de folos,
Ca să nu te mustre gândul că nu i-ai fost fiu duios.