Cânele carele scapă lucrul, vânându-i umbra în apă Gheorghe Asachi ------------------------------ Omul cu năluci viază, Lăsând lucrul cel vădit, Numai umbra sa vânează, Precum cânele au păţit. Acel câne dineoare Pist-o apă curgătoare Trecea cu pripire-n not, Ţiind o friptură-n bot. Când în apă deodată Alt-asemene-i s-arată. Cânelui atunci să pare C-acea porţie-i mai mare; Deci vânându-i umbra-n apă Nu numai că lucrul scapă, Ci când botul au căscat Puţin di nu s-au-necat, Încât cu nimic din val Teafăr abia scapă-n mal!