Încă-i toamnă… Emilia Plugaru ------------------------------ Scuturând din păr zăpadă, Iarna, pe neprins de veste, A sosit în plină toamnă, E ograda ca-n poveste. Dar o ploaie zăpăcită A şi colorat zăpada. Ca o foaie mâzgălită E acum toată ograda. Azorică revoltat Latră-ntruna: Ploaie caldă, De ce oare-ai desenat Pete negre pe zăpadă? Şterge petele mai iute, Vreau să plec la săniuş! – Nu se poate, e devreme, Încă-i toamnă, căţeluş…