Ca să adoarmă… Otilia Cazimir ------------------------------ Pe plafonul din odaie, Pentru tine nalt cât cerul, Lampa s-a aprins bălaie Şi-i lumină-n tot ungherul. Uite, ţi-au venit bunicii… Vrei povestea cu măline Din hambarele furnicii? Vrei să-ţi cânte-o horă veche, De pe când erau ca tine, Ori să-ţi pună la ureche, Răsucit din fire moi, Roşu motocel de lână, Cum se pune la pisoi?