Joc la soare Constanţa Buzea ------------------------------ Iată lanul cu lalele Unde stau doi pui de lele. Lelea-i mică, cu ilic Şi cu nasul foarte mic. Nici băiatul nu e mare, Are ghete în picioare, Are nasturi în perechi Şi o şapcă pe urechi – Ce râzi, lele-aşa de tare? Stai mai bine în picioare Să te văd cât eşti de mare. Dă-mi şi mie un boboc, Şi să-ncepem noi un joc, Joc la soare, joc mânzoc Doi la dreapta, doi pe loc, Doi paşi mici la stânga, doi, Şi la urmă, hai la turmă, Să găsim un miel plăpând Cu boticul în pământ, În pământ cu iarbă verde Unde cărăbuşul pierde Un papuc, De năbuc, Şi tot el tace năuc.