Lună, eşti ca mama mea Emilia Plugaru ------------------------------ Doi ochi privesc Spre cerul larg, Frumoasa lună Iese-n prag. Steluţe mici, În jurul ei, Se zbenguie De sar scântei. Ce de-a lumini Ca să-l alinte, Trimite luna Cea cuminte Unui copil Cu ochi de stea. – Lună, tu eşti Ca mama mea… Doi ochi căprui, Uimiţi zăresc, Că stelele pe cer Zâmbesc.