Gondola trece Vasile Alecsandri ------------------------------ Gondola trece şi-n urma-i lasă Un vers de jale ce mă apasă: „Cine-n gondolă pe-o noapte lină, Atunci când luna, ieşind din valuri, Revarsă tainic a sa lumină Peste palaturi, printre canaluri; Cine-n gondolă culcat se duce, Atunci când suflă vântul de noapte Şi de la Lido pe-aripi aduce Suspinuri blânde, duioase şoapte; Cine-n gondolă plutind în pace Pe-ale lagunei lucioase spume, N-a simţit viaţa-i că se preface Şi că re-nvie în altă lume? Dar, o! durere! cea gondolină Pe val de lacrimi astăzi pluteşte Lacrimi vărsate de o regină Care sub lanţuri se chinuieşte!” Glasul se stinge, gondola trece Şi lasă-n pieptu-mi un fior rece!