Doina oltenească IV Vasile Alecsandri ------------------------------ În noaptea Sântei-Mării S-au vorbit vro trei copii Să apuce-n codrul de tei Să cerce de-s voinicei. Pe unu-l chema Ciocan Şi avea-n mână-un buzdugan, Pe-al doilea Busuioc Şi ţinea potera-n loc. Iar eu mă numeam Mihai Şi săream pe şapte cai De striga Craiova vai! Şapte ani am haiducit, Pe ciocoi am îngrozit, Dar pe când ne luptam noi Au pierit doi într-o joi Ş-am rămas eu singurel Ca pe câmp un stejărel. Singurel eu am rămas, Dar de codru nu mă las!