Pe malul mării Vasile Alecsandri ------------------------------ În ceasul trist de noapte, când apriga furtună Pe marea tulburată, săltând din val în val, Se-nalţă, se lăţeşte şi vâjâie şi tună, Zdrobindu-se de mal, Atunci când spaima crudă fiori suflă prin lume, Când tunetul se poartă vuind din loc în loc, Când marea frământată s-acopere de spume Şi norii ca talazuri arunc spume de foc, Îmi place a sta singur pe-o stâncă dărâmată, S-aud pe valuri vântul cu groază şuierând, Să văd pe-ntinsul negru furtuna întărtată Şi cerul fulgerând. Căci inima mea astfel de jale e muncită Şi plânge cu durere la tine când gândesc, O! maică, înger dulce! o! maica mea iubită! Tu, ce-ai zburat din braţe-mi în leagănul ceresc! Pierdut în întuneric sub cerul fără stele, Lipsit de-a ta fiinţă ce zace în mormânt, Eu văd în nori, în valuri, icoana vieţii mele Şi gem cu-a nopţii vânt! Ah! mult amar e ceasul când dorul ce jeleşte, Cătând în vremi trecute un suvenir slăvit, Se-mpiedică în zboru-i şi cade, se loveşte De piatra mormântală a celor ce-am iubit! Cu-a sale pânze umflate o mică luntrişoară Pe luciul viu a mării de vânt se îngână, Şi sub un cer albastru, ca lebăda uşoară, Azi lin se legăna. Dar vântul crunt, deodată, suflând cu vijelie, Schimbă a mării faţă în munţi îngrozitori; Ş-acum sărmana luntre pe-ntinderea pustie Zdrobită, se zăreşte la fulgeri trecători!