Poruncitu-mi-a mândra Vasile Alecsandri ------------------------------ Poruncitu-mi-a mândra Să mă duc până la dânsa. Duce-m-oi ca un nebun Pe-o frunziţă de alun. Trec în vale, mor de sete, Mă-ntâlnesc cu două fete, Amândouă-n berte nouă, Săruta-le-aş pe-amândouă, Iar pe una totdeauna Că-i frumoasă ca şi luna. Copiliţă de boier! Cată colo-n fund, pe cer, Vezi cel nour, vezi cel deal? Vin’ cu badea la Ardeal. Fata-mi zice: „Eşti nebun, Mergi pe-o frunză de alun, Că te-aşteaptă oarecine Şi râde-n braţe străine.”