Floarea oceanului Vasile Alecsandri ------------------------------ Pe vârful aprig acestor maluri O floare mică a răsărit, Şi între ceruri, şi între valuri E clătinată de vânt cumplit. Naltă e stânca, marea-i adâncă! Spumegă valul jos clocotind; Dar floricica sus, de pe stâncă, Zâmbeşte vesel, la cer privind. În zadar vântul vrea să o zboare Ca s-o arunce cruntului val; Ea îşi deschide inima-n soare Şi-nveseleşte aprigul mal. Astfel, iubită, în a mea viaţă, Scump suveniru-ţi e neclintit; Şi-n veci revarsă al lui dulceaţă În al meu suflet mult fericit! Fie talazuri în astă lume! El pe deasupra zboară voios Şi se îngână cu al tău nume Ca floarea mică cu-al ei miros.