Fratele Vasile Alecsandri ------------------------------ Vai de mine, amar de mine! Fugit-am, mândro, de tine De trei luni şi de trei zile Să găsesc pace şi mile, Că tu rău m-ai fermecat Cu trei paie de la pat, Cu o schiţă din portiţă Şi cu fire din cosiţă. Mă dusei la mănăstire, Pusei mâna pe psaltire Şi citii câteva zile Să mai uit cele copile, Dar ce-oi face ca să scap În nevoie să nu-ncap? Că drumul ce-am apucat Mă duce drept la păcat. Drăguliţă, eu văd bine Că nu am să scap de tine. Fă-te încalte-o mănăstire, Şi-mi dă gura de citire, Şi mă lasă să mă-nchin La icoanele-ţi din sân.