Întoarcerea în ţară Vasile Alecsandri ------------------------------ Pe muchi de prăpăstii lunecând uşor, Cu corbii de iarnă mă-ntreceam în zbor. Sania-mi cea mică, murgul meu cel dalb Lăsau urme albe pe omătul alb. Zburam noi ca gândul ce mă-presura; Gândul meu, ca mine, în ceruri zbura. Eu răzbăteam iute troieni de ninsori, El lăsa în urmă-i troieni lungi de nori, Căci mergeam departe… el către o stea, Eu, înstrăinatul, către ţara mea! În zădar copacii crengile-şi plecau Şi zăpada-n cale-mi pe rând scuturau. În zădar şi cerul viscole stârnea Şi cu fulgi prin neguri câmpii aşternea. În zădar şi lupii, codrii răzbătând, Cu crivăţul iernii m-alungau urlând. Şi lupii ce urlă, şi arborii muţi În negura deasă rămâneau pierduţi, Căci mergeam în grabă… el către o stea, Eu, înstrăinatul, către ţara mea! În ţara mea dulce sunt drumuri de flori; În dulcea mea ţară zbori, murgule, zbori, În blândul luceafăr am un înger blând; Înalţă-te în sânu-i, o! tristul meu gând! Ţara nu-i departe; o simt, o văd eu! Raiul înfloreşte în sufletul meu. Steaua se arată pe cerul senin. Îngerul iubirii îmi zâmbeşte lin. Pieriţi, neguri dese! iată dulcea stea! Piei, străinătate! iată ţara mea!