Întoarcerea în ţară
Vasile Alecsandri
------------------------------

Pe muchi de prăpăstii lunecând uşor,
Cu corbii de iarnă mă-ntreceam în zbor.

Sania-mi cea mică, murgul meu cel dalb
Lăsau urme albe pe omătul alb.

Zburam noi ca gândul ce mă-presura;
Gândul meu, ca mine, în ceruri zbura.

Eu răzbăteam iute troieni de ninsori,
El lăsa în urmă-i troieni lungi de nori,

Căci mergeam departe… el către o stea,
Eu, înstrăinatul, către ţara mea!

În zădar copacii crengile-şi plecau
Şi zăpada-n cale-mi pe rând scuturau.

În zădar şi cerul viscole stârnea
Şi cu fulgi prin neguri câmpii aşternea.

În zădar şi lupii, codrii răzbătând,
Cu crivăţul iernii m-alungau urlând.

Şi lupii ce urlă, şi arborii muţi
În negura deasă rămâneau pierduţi,

Căci mergeam în grabă… el către o stea,
Eu, înstrăinatul, către ţara mea!

În ţara mea dulce sunt drumuri de flori;
În dulcea mea ţară zbori, murgule, zbori,

În blândul luceafăr am un înger blând;
Înalţă-te în sânu-i, o! tristul meu gând!

Ţara nu-i departe; o simt, o văd eu!
Raiul înfloreşte în sufletul meu.

Steaua se arată pe cerul senin.
Îngerul iubirii îmi zâmbeşte lin.

Pieriţi, neguri dese! iată dulcea stea!
Piei, străinătate! iată ţara mea!