Rada Vasile Alecsandri ------------------------------ Are Dochia mult cât are, Nu e mult o fată mare? Că-ntre domni, dar orişiunde, Dacă-ţi ştie ea răspunde Grai ales şi lin ca apa, Apoi las că Rada ştie Şi-n ce fel să poarte sapa. A fost şi ea-n şcoli o toamnă, Dar găseşti ca ea vreo doamnă? Cu cosiţă gălbioară, Ea e naltă şi uşoară S-o vezi numai şi să tremuri! Şi de-abia pe la Sân-Petru Umple optsprezece vremuri. Sunt şi-n sat destule fete, Cari de n-au cu ce să-mbete Ochii omului, au pieptul ele Alb de taleri şi mărgele. Rada, când o vezi, te fură Cu necontenitul zâmbet Şi cu-a vorbelor căldură. Harnică, din zorii zilei Nu stau mâinile copilei Fără lucru, tot să prindă, Casa lor toată-i oglindă. La izvor vezi pe Rodica Până-n zori, când pe sub streşini Încă doarme rândunica. Pe izlaz nu-i multă hrana, Dar vezi albă ce-i Joiana! Şi-n amurg copila-n tindă Foc în vatră vrea s-aprindă, Dar mu-mu, Joiana muge Radă, fă, s-alergi degrabă, Că-n şopron viţelul suge. Doar e tare! Haide mai iute! Şi din drum, ca să-i ajute, Vin flăcăii totdeauna. Nu-l înjugi aşa cu buna Pe viţel, şi Rada-i slabă, Ştiu flăcăii! Şi-şi fac seara Pe-aici vecinic ceva treabă. Vaca-i tot ce-au ei, ea biata! Toarce-n sat cu ziua fata, Dar e veselă din fire; De noroc şi îndestulire Inima-i în veci e plină: Când e fericită, spune-mi, Mai mult ce-are o regină? Rada-i nălucire vie, Când aleargă pe câmpie Şi-i bat vânturi în cosiţă, Ori când seara stă-n portiţă, Şi-o întrebi: Ce-aştepţi, iubită? Şi pe dup-un stâlp s-ascunde, Galbenă şi zăpăcită. Dar la holdă! Arde soare, Fetele secerătoare Râd şi cântă, snopi fag grâul, Murmură-ntre sălcii râul: Fug la râu vreo patru fete, E şi Rada? Fug flăcăii Şi ei, toţi, şi nu le-e sete. Şi-n genunchi atunci pe ţărmuri Ea din pumni cât două sfărmuri Bea, iar Nicu: Dă-mi şi mie! Taci! şi bea din pălărie! Cere el, cer mulţi să-i dea: Rada râde, le dă apă, Toţi din pumnii ei să bea. Zece stropi nu pot să-ncapă: Prea e mic păhar de apă! Şi-atunci ea, când el glumeşte, Joacă pumnii şi-l stropeşte Pe obraz, dar drăgălaşă Tot ea-l zvântă-n loc de cârpă Mâneca de la cămaşă. Şi cum ştie ea s-aleagă Ce-i frumos! Atât de dragă O dă portul îmbrăcându-l! Când o vezi, te-mbată gândul Că, iubind-o trei dumineci, S-ar mira de tine-altarul Ce păcat ai să cumineci! Iat-o veselă şi-aprinsă; Joacă hora! Cum e-ncinsă, Cum îşi poartă-a ei făptură, Toată-i ca-n zugrăvitură Mamele, privind-o în horă, Să cotesc: Olio, tu leică, Ce mai drac frumos de noră! De-o întâlnesc în drum bătrânii, Ei fac pod cu palma mâinii Peste ochii slabi, s-o vadă: Draga moşului, tu Radă! Şi uimiţi de fata Dochii O dezmiardă şi, când pleacă, Umezi au de lacrămi ochii. Dar de-i Rada cât de blândă, Ea de mic-a fost osândă Pentru sat. Şi nu-i mirare, Ei flăcăi, ea fată mare: Pentru-un râs al ei se ceartă, Şi din joc se prind feciorii La trânteli, cât Doamne iartă! Da! Şi Rada-i mare hoaţă, Poate satul tot să-l scoată Din sărite, ea ştie bine! Dar se teme de-oarecine. Mă-sa e? Ferească Domnul! Alt temut: ca să nu-şi piardă Pe acel ce-i pierde somnul. Unde mergi? Mă duc la moară! Viu şi eu! Şi din uscioară Vladu iese-n cap de stradă. Nu m-ajungi! Te-ajung eu, Radă! Dar fugind i se desprinde Şorţul alb din brâu, iar Vladu Nu-i dă şorţul, ci i-l vinde. Ieri mi te-am făcut scăpată; Azi nu-mi scapi nesărutată! Cum nu scapi din mână fumul Nu-mi eşti drag, de ce-mi ţii drumul? Ea nu-şi crede-a ei cuvinte; De le-ar crede Vladu însă, Rada şi-ar ieşi din minte. Şi cum vrea şi nu vrea fata, Dragul ia, dragul dă plata. Un sărut păcat să fie? Numai popa să nu-l ştie, Că te sperie cu iadul M-ar putea speria pe mine Popii toţi, de-aş fi eu Vladul!