Fântâna cu doi brazi Vasile Alecsandri ------------------------------ La fântâna cu doi brazi Am ucis doi unguri fraţi Pentru-o puică ungureancă Care nu mi-era duşmancă, O copilă din hotar, Fată de boier maghiar. La fântână ea cum sta, Braţe albe-şi arăta. Eu pe loc mă fermecai Braţele-i le sărutai, Şi copila se pleca Şi pe braţe-i mă culca. Iar cei fraţi cam tinerei S-aprinseră ca doi zmei Şi de mine se legară Şi pe mine s-aruncară. Eu măciuc-am ridicat, Pe-amândoi i-am şi culcat Şi sub brazi i-am îngropat, La crucile drumului, La răcoarea vântului, Şi la cap şi la picioare Le-am pus flori de lăcrimioare, Câte fete-or trece-n cale Să le plângă-amar de jale.