Cântec haiducesc Vasile Alecsandri ------------------------------ Iarna vine, vara trece Şi pădurea s-au rărit! Ziua-i viscol, noaptea-i rece, Gerul vieţii a sosit! Cât mi-a fi iarna de mare, Ce-o să facem, vai de noi! Fără codru, fără soare, Făr’ de bani, făr de ciocoi? Sari pe creanga cea uscată, Dragă corbi, corbişor. Vezi, în calea depărtată Nu-i zări vrun călător? Călător cu punga plină Şi cu şal la cap legat, Să-mi mai cerc astă rugină Şi să-mi fac bani de iernat. Daleu! codre, frăţioare, Ce-ţi făcuşi frunzişul des, Unde-n pândă, la răcoare, Stam sunând din frunze-ades? Vara trece, iarna vine, Şi tu, codre, te-ai uscat! Trece vara, şi ca tine Florile mi-am scuturat! Ne-au ajuns vremea de muncă. De scos arma de la brâu, De lăsat potica-n luncă Şi de dat capul sub frâu! Daleu! dragă primăvară, De-ai veni când aş vrea eu, Să mai ies voinic prin ţară, Să fiu iar la largul meu! Să-mi pun cuşma pe-o ureche Şi să-mi las pletele-n vânt, Şi-n potica mea cea veche Să mă-ntind iar la pământ. Să simt iar durda pe spate Şi să-mi văd ici că lucesc Cinci pistoale ferecate, Cu hamgerul haiducesc. Şi pe coarda-i cea pletoasă Să-mi dezmierd murgul voinic, Şi pe zarea luminoasă El să zboare, eu să-i zic: „Fugi ca vântul, fugi ca gândul, Măi, voinice năzdrăvan! Căci acum ne-au venit rândul, Au sosit vremea de an, Să ţinem codrii şi valea Noi, vitejii amândoi. La neferi să-nchidem calea, Să dăm groaza prin ciocoi.”