Pastel George Topârceanu ------------------------------ Din asfinţit, de peste munte, Răsfrângeri roşii de amurg Se sfarmă-n licăriri mărunte Şi-n Dunărea umbrită curg. Dar unda tulbure le-ngroapă Când, sub răchitele din vale, De-abia mai tremură pe apă Ca nişte coji de portocale. Acolo jos, peste cununa Întunecatului boschet, Sclipeşte-n aer semiluna Din vârful unui minaret. Şi parcă zugrăvit anume, Îşi culcă umbra până-n mal Ostrovul izolat de lume Ca un castel medieval. El pare-o navă fermecată Ce-a ancorat aici, sub munte, Minune îndelung visată De valul Dunării cărunte! A aşteptat în nopţi senine Strălucitoarea dimineaţă, Când din adâncul apei line S-a ridicat la suprafaţă Ca o grădină plutitoare Cu pomi şi păsări împreună, Cu florile-i ce râd în soare Şi noaptea tremură sub lună.