Un popândău ziceam că-i plopândău Constanţa Buzea ------------------------------ Cum punea mama sare în bucate, Cum tata punea-n supa lui piper, Tot astfel presăram până mai ieri Peste cuvintele abia-nvăţate Sunetul L, litera L în toate, Şi făceam haz cum le-auzeam Schimbate: Un popândău ziceam că-i plopândău, Câinii pătaţi cu pletece plătrate, Veneau să latre în caietul meu Plisicile cu plurici mici pe spate. O plăsărică ciriplea în plom, Eu ronţăiam plişcoturi şi blomboane, Trecea pe stradă-n plardesiu un om, Pe blicicleta lui cu cinci claxoane. Un băieţel ducea un mic blidon Cu gaz, în mână, fluierând uşor, Şi-un tip cu plălărie şi blaston, Părea un plinguin într-un plicior. Mâine-ploimâine o să treacă vara, Şi păsările vor zblura frumos, Doar vrabia, porumbelul mic şi cioara Nu vor pleca spre sudul călduros. Vom sta la iarnă toţi cu cartea-n mână Şi vom citi „Plunguţa cu doi blani”, Va fi peste pământ atunci stăplână Zăplada albă, moale ca o lână. Şi vânători cu pluştile-ncărcate Or să vâneze vulpi, mistreţi colţoşi, Şi toţi vom fi atenţi la câte toate Se-ntâmplă în poveşti cu Fleţi-Frumoşi.