Blestemul trădării George Coşbuc ------------------------------ Cu sfărâmate catapulturi Turnul muced stă-nclinat, Iar în poartă surii vulturi Frântă-şi au de mult aripa, Stând să cadă-n toată clipa Peste pragul fulgerat. Însă-n veci vor sta la poartă, Că-i din cer blestem de veci. Noaptea învie-o oaste moartă, Şi-i de coifuri valea plină Fă o cruce şi te-nchină. Călătorule, când treci. Noaptea din ruine răsare Tot castelul, precum fu. Şanţ şi ziduri de-apărare, Turnuri albe cresc deodată, O cetate-nfricoşată Unde Agripa cuib avu. Iar din văi un prinţ se suie Alb de arme, spre castel; E tăcere-n cetăţuie, Dar stafiile pe coaste Repezi vin, o întreagă oaste, Toţi ai prinţului cu el. Lupi ce cască largul gurii Au pe coif, şi parc-au strâns Toate fiarele pădurii. Sunt de-acei ce-au stat în cale, Varo tu, oştirii tale Şi-au făcut pe August de-a plâns. Când ajunge la cetate Albul prinţ al celor morţi De trei ori cu pumnul bate Repede-n arama porţii Scări aduc în grabă morţii, Cu berbecii bat în porţi. Şi-auzind cum vin barbarii, Uşa tainiţei-o deschid Şi tresar legionarii; Ei din bărbi, din păr, cu mâna Iuţi îşi scutură ţărâna, Ies, aleargă, sar pe zid. Sub un râu de creste roşii Albe coifuri strălucesc, Şi-n amestec furioşii Respingând pe cei de-afară Cad şi mor, se nalţă iară, Răni fac şi le primesc. Zăngăt însă n-are arama Când se bate scut de scut, Tuba nu-şi cunoaşte gama: Fără zuzet lancea zboară, Iar al spadei-oţel doboară Cald şi strălucind, dar mut. Pe deasupra lor cu spaimă Luna se ascunde-n nor, Glas de bufniţe se-ngaimă Şi, cu aripi speriate, Lilieci zburând în cete Se izbesc de coiful lor. De-aţi avea voi pace-odată, Voi ce vă luptaţi mereu! Pacea însă nu vi-i dată, Ca să ştiţi în veşnicie Dreapta Domnului mânie Şi că-i unul Dumnezeu! Cei trădaţi, ei dorm în pace! Vouă-al morţii dătător Partea asta nu vi-o face! Voi când aţi văzut pe-o seamă Că pe Crist cel mort îl cheamă Martor al jurării lor. În nedreapta voastră ură Vrând să-i pierdeţi, aţi făcut Cu barbarii-o legătură. Şi-au venit pe-ascuns barbarii Şi-au pierit legionarii Câţi pe Crist l-au cunoscut. Noapte-a a fost. Pe zid creştinii Se luptau pentru-mpărat: Voi îns-aţi deschis, hainii, Toate porţile cetăţii Dreapta cumpăn-a Dreptăţii Iat-acum s-a răzbunat. Cei trădaţi, ei în morminte Dorm în pace. Însă voi Vă luptaţi şi-acum înainte Cu oştirile chemate Şi de-a pururi vă veţi bate Până-n ziua cea de-apoi. Astfel parcă-ntruna plânge Turnul obosit şi el De-a vedea tot morţi şi sânge. Căci de veacuri vede-ntruna Noaptea cum aduc furtuna Morţii-aceştia din castel. Iar când ziua se revarsă, Pier şi ziduri şi cohorţi, Ruinată-n deal şi arsă Stă cetatea tristă-n soare Dar în noaptea următoare Vin din nou aceiaşi morţi.