Gramatica şi medicul George Coşbuc ------------------------------ Odată îmi trimise un medic renumit Pe fiu-său la şcoală pe două luni, cu dorul Să fac din el gramatic şi retor, căci feciorul Isteţ era la vorbă şi gând, un îndrăcit, Da-n lună cu piciorul. În şcoală eu, fireşte, voind să-l introduc În taină de gramatici, încep cu poezia; Iau versul Iliadei: Să-mi cânţi, muză mânia, Căci ea pe mulţi trimite la iad, apoi apuc Să-i spun ce-i prozodia. Deseară, când băiatul se duce la părinţi, El spune ce-i prin şcoală şi prinde să recite: Să-mi cânţi, muză mânia, căci ea pe mulţi trimite La iad; vestitul doctor a prins să crâşte-n dinţi Ca cei scoşi din sărite. Atâta i-a fost şcoala băiatului; de-atunci El n-a venit la mine, căci tată-său pesemne Ţinea c-aceste versuri sunt oarecum nedemne De-un doctor; dar în fine dai versuri unor prunci Ca versul să-i îndemne. Trecură zile multe, şi-odată mă-ntâlnesc Cu doctorul pe stradă; făţiş venind spre mine, El râde, mă salută, poftindu-mi bani şi bine, Eu re salut, şi dânsul cu glasul prietenesc Mi-a zis şoptind în fine: Mulţam de osteneală! Tu vrei să-nveţi pe fiu În ce mod se trimite la iad? Să plătesc taxă La şcoală? Dar acasă nu pot să-i dau eu praxă? Pe mulţi trimit, amice, la iad! Deşi nu ştiu Nici boabă de sintaxă!