Un basm George Coşbuc ------------------------------ „Va veni să vă cuprindă Un flăcău cu negre plete Şi frumos cum nimeni nu-i; Voi fugiţi să nu vă prindă! Uşa s-o încuiaţi la tindă, Că, de vă sărută, fete, Veţi muri de dragul lui!” Şi-a venit flăcăul, cică, Un voinic cum altul nu e! Şi trei fete de-mpărat Grabnic s-au ascuns de frică, Numai fata cea mai mică N-a putut grăbit să-ncuie, Şi-a rămas la sărutat. De-a murit, eu nu ţiu minte. Acest basm mi-l spuse mama Adormindu-mă, de mult! Şi-i mult basm de-aici înainte, Şi-am uitat a lui cuvinte! Ah, de-aţi şti să-mi daţi voi seama, Cum aş vrea să-l mai ascult! Vreau să ştiu, să ştiu sfârşitul! A murit copila? Vine Iar flăcăul de-a plecat? Spuneţi cum e isprăvitul? Ah, eu nu-nţeleg iubitul – Şi s-a repetat cu mine Basmul fetei de-mpărat!