Rea de plată George Coşbuc ------------------------------ Ea vine de la moară; Şi jos în ulicioară Punându-şi sacul, iacă Nu-l poate ridica. Ţi-l duc eu! Cum? Pe plată! Iar ea, cuminte fată, Se şi învoieşte-ndată. De ce-ar şi zice ba? Eu plec cu sacu-n spate. La calea jumătate Cer plata, trei săruturi. Dar uite, felul ei: Stă-n drum şi să socoate, Şi-mi spune câte toate, Că-s scump, că ea nu poate, Că prea sunt multe trei! Cu două se-nvoieşte, Iar unul mi-l plăteşte, Cu altul să-mi rămână Datoare pe-nserat. Dar n-am să-l văd cât veacul! Şi iată-mă, săracul, Să-i duc o poştie sacul P-un singur sărutat!