Am pus sofa la fereastră…
Mihai Eminescu
------------------------------

Am pus sofa la fereastră –
Luna trece blondă-tristă,
Stele curg strălucitoare –
Mândra capu-n mâni şi-ascunde.

Şi-apoi şi-l ascunde-n perne,
Într-un colţ al sofei roşii;
Aurul moale se desface,
Curge pe grumazul alb.

Şi de ce-şi ascunde faţa
Dulce, jună, fericită, –
Oh, ar vrea să râdă de bucurie
Fără ca s-o văd şi eu.

Luna-n patul ei de nouri
Albi, s-ascunde să se culce,
Păru-n cap eu i-l încaier
Şi-i sărut mânuţa dulce.

Stele curg încet la vale,
Aerul moale scânteiază
Şi ea ochii plini de lacrimi
Şi-i închide şi visează.

De-umăr alb îmi reazim fruntea,
Zic puţin şi mult privesc,
Inima în mine creşte
De un dor supraceresc.

Tremură talia dulce
Strâns de braţul meu cuprinsă,
Ea se apără, îmi cuprinde
Gâtul – mă sărută, râde.

Şi nimica nu mai zice.
E atât de fericită –
Sunt atât de fericit!
Luna trece liniştită.