Iubitei
Mihai Eminescu
------------------------------

O, îndulceşte-ţi ochii tăi, iubită,
O, însenină faţa ta de nea.
Nu ştii că-n piept inima mea rănită
Tresare-adânc la întristarea ta?
Tresare-adânc, tresare-adânc, iubită –
Oh, în zadar mi-ncreţi tu fruntea ta.
Durerea chiar de-o simulezi – eu simt
Fiori adânci în pieptul meu trezind.

Ah! cât eşti tu de mândră şi frumoasă
Când râzi, când plângi, când mă săruţi, când – ah!
Cuprind în mâni eu capul tău – geloasă!
Şi sărut ochii-ţi plini de lacrimi, ah!
Ei strălucesc ca stelele focoase
Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina!
Şi te iubesc, şi te sărut, te-ador,
Amorul meu, nespusul meu amor!

O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită,
C-atunci în veci prin noapte-aş rătăci –
Mi-aş sfărma viaţa-n jalea cea cumplită
Şi de durere n-aş putea muri.
Aş purta-n timp inima-ncremenită,
Cu ochii stinşi, şi gura-ar amuţi.
Durerea ta m-ar face să trăiesc,
Ca să trăiesc, ca să înnebunesc.

Aşteaptă dar cu moartea ta, iubită,
Pân-ce de fericire-oi muri eu.
Cu roze să-ncununi fruntea-mi pălită,
Zâmbind să mă săruţi, amorul meu;
De-oi învia, să ştii, dumnezeită,
Că-un somn a fost angelic, deşi greu.
De nu mă voi trezi, să ştii, să ştii –
Că-n veci visez la ochii tăi cei vii.

Cum va fi acel vis eu nu-ţi pot spune –
Eu numai îl gândesc când mă cufund
În ochii tăi. – Neclare sunt, nebune,
Acele-nchipuiri ce mă pătrund.
Priveşte tu în ochii mei şi-mi spune
Ce vezi în ei, în dorul lor profund.
Tot ce-ai văzut eu n-am văzut n-al tău –
Nici în mormânt nu pot ca să-i uit eu.

Ei sunt minuni ce-a muri nu mă lasă,
În somnul morţii m-or nelinişti,
Pătrunde-vor cu raza lor focoasă
Chiar în sicriul unde voi dormi.
Ei au pătruns prin pături neguroase,
Ce viaţa mi-a urzit până aci –
De-aţi putut sparge negurile-acele,
Veţi lumina în veci, iubite stele!

Oh, nu-mi muri, te rog! Căci tot ce-n lume
Eu am iubit murit-au prea curând –
Orice amor ce n-a luat drept glume
Al meu amor e astăzi în mormânt. –
Dar astăzi văd c-am pierdut num-un nume:
Căci ea eşti tu – tu ea – într-un cuvânt
Tu mi-ai murit o dată. – Să nu-mi mori
De-a doua oară, înger de amor.

Căci de-ai muri ce-aş face eu în lume –
N-aş regăsi în veci chipu-ţi uşor
Şi osândit aş fi să stau în lume –
De jalea ta eu n-aş putea să mor.
Acum – acum n-aş plânge al tău nume
Ci chiar pe tine, vecinice amor:
Mort, aş trăi eu; viu, eu aş fi mort.
Trăieşte-mi dar – c-adânc în piept te port