O, stingă-se a vieţii… Mihai Eminescu ------------------------------ O, stingă-se a vieţii fumegătoare faclă, Să aflu căpătâiul cel mult dorit în raclă! N-aflai loc unde capul în lume să mi-l pun, Căci n-am avut tăria de-a fi nici rău, nici bun, Căci n-am avut metalul demonilor în vine, Nici pacinica răbdare a omului de bine, Căci n-am iubit nimica cu patimă şi jind… Un creier plin de visuri ş-o inimă de rând. De mult a lumii vorbe eu nu le mai ascult, Nimic e pentru mine ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut e, pe care-l văd întors… Acelaşi şir de patimi s-a tors şi s-a retors De mâinile uscate a vremii-mbătrânite. Sunt limpezi pentru mine enigmele-ncâlcite: Nu-ntreb de ce în lume nu ne e dat de soartă Noroc fără durere, viaţă fără moarte. Am pus demult deoparte acele roase cărţi Ce spun c-a vieţii file au vecinic două părţi… Cu-a lor înţelepciune nimica nu se schimbă Cu dezlegări ciudate şi cu frânturi de limbă Ocupe-se copiii… Eu pun o întrebare Nu nouă, însă dreaptă… nu liberă, dar mare. Viaţa, moartea noastră noi le ţinem în mâni, Pe ele deopotrivă noi ne simţim stăpâni. O cupă cu otravă, un glonte, un pumnar Ne scapă deopotrivă de-o lume de amar. De ce ţin toţi la dânsa, oricât de neagră fie? Ea împlineşte oare în lume vreo solie? E scop în viaţa noastră – vreun scop al mântuirii? Nu junghiem fiinţa pe-altarul omenirii? A gândului lucire, a inimii bătaie Ridică un grăunte din sarcina greoaie Mizeriei comune? Trăind cu moartea-n sân Pe altu-n astă lume îl doare mai puţin? O, eu nu cer norocul, dar cer să mă învăţ Ca viaţa-mi preţ să aibă şi moartea s-aibă preţ. Să nu zic despre mine ce omului s-a zis: Că-i visul unei umbre şi umbra unui vis. O, Demiurg, solie când nu mi-ai scris în stele, De ce mi-ai dat ştiinţa nimicniciei mele? De ce-n al vieţii mijloc, de gânduri negre-un stol Mă fac să simt în minte şi-n inimă un gol? De ce de pe vedere-mi tu vălul ai rărit, Să văd cum că în suflet nu am decât urât? Viaţa mea comună s-o târâi uniform Şi să nu pot de somnul pământului s-adorm? Zadarnică, pustie şi fără înţeles Viaţa-mi nu se leagă de-un rău sau de-un eres. Eu nu mă simt deasupra şi nu sunt dedesubt, Cu mine nu am luptă, cu lumea nu mă lupt Pentru-o minciună mare ori mare adevăr. Totuna mi-ar fi mie, căci alta nu mai cer, Decât să fiu în dreapta ori stânga hotărât, S-omor şi eu pe altul sau să fiu omorât Şi fără de nici un titlu în lume să mă-nser… Căci ce-i la urma urmei minciună, adevăr? Să ţin numai la ceva… oricât ar fi de mic… Dar nu ţin la nimica, căci nu mai cred nimic.