După ce atâta vreme Mihai Eminescu ------------------------------ După ce atâta vreme Laolaltă n-am vorbit, Mie-mi pare că uitarăm Cât de mult ne-am fost iubit. Dar acum te văd înainte-mi Dulce, palidă cum şezi – Lasă-mă ca altădată Umilit să-ngenunchez, Lasă-mă să-ţi plâng de milă, Să-ţi sărut a tale mâni… Mânuşiţe, ce făcurăţi De atâtea săptămâni?