Pierdut în suferinţa… Mihai Eminescu ------------------------------ Pierdut în suferinţa nimicniciei mele, Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în haos, M-am închinat ca magul la soare şi la stele Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos; Nimic să nu s-audă de umbra vieţii mele, Să trec ca o suflare, un sunet, o scânteie, Ca lacrima ce-o varsă zadarnic o femeie… Zadarnica mea minte de visuri e o schele. Căci ce-i poetu-n lume şi astăzi ce-i poetul? La glasu-i singuratec s-asculte cine vrea. Necunoscut strecoară prin lume cu încetul Şi nimeni nu-ntreabă ce este sau era… O boabă e de spumă, un creţ de val, un nume, Ce timid se cutează în veacul cel de fier. Mai bine niciodată el n-ar fi fost pe lume Şi-n loc să moară astăzi, mai bine murea ieri.