Zăpăcirea lacrimii Grigore Vieru ------------------------------ Lui Gheorghe Vodă Au zăpăcit, Au încurcat până şi Lacrima bătrânei măicuţe, Până şi apa Copilăriei noastre. Frate, ei urăsc Cântecul tău. Ei urăsc cântecul Care arată Prutului Pe unde să curgă. Noi credem în izbândă. Chiar dacă nu Există Dumnezeu, Nimeni Nu-i poate ocupa locul.