Lumină din lumină Adrian Păunescu ------------------------------ Lumină din lumină până-n veci, Lumina în lumină se închină, Lumina moare, spre a învia, Copii-lumină din părinţi lumină. Pământu-ntreg e-un candelabru sfânt, Într-o celestă horă de lumină, Nu stele sunt pe cer, ci lumânări, În invierea pururea creştină. Şi combustibilul acestei nopţi De dulce, invincibilă lumină, E sângele acelui răstignit Ce înviază neatins de vină. Lumini hohotitoare, sus, pe culmi, În peşteră, în casă şi-n ruină, Lumini în creieri şi în cimitir, Pradoxală noapte de lumină. Acum, Biserica lui Dumnzeu Nici n-are ură, nici nu se dezbină, Eternitatea pâlpâie în ea, Biserica zidită din lumină. Trudim şi lăcrimăm lumini, Nici o durere nu ne e străină, Lumini pe buzele lui Dumnezeu, Acum, şi moartea însăşi e lumină.