Colindul Poetului Adrian Păunescu ------------------------------ Să-i fie veacul liber şi întreg Plin de sudoarea lumii truditoare A celor ce-l păzesc şi-l înţeleg, Atâta cât de soarta lui îi doare. Miner cinstit al nopţilor târzii, Coleg de străluciri cu Universul, Burduf de suferinţi şi bucurii, Aşa să-i fie toată viaţa versul. Să nu dea adevărul la tocmeli Chiar dacă el ca om ar fi să cadă, Răpus de propriile lui greşeli Sau de vreo ipocrită mascaradă. Purificându-şi sufletu-n furtuni Să nu se lase vântului ce bate, Dator mereu acelor mulţi şi buni Să aibă loc de-a pururi în cetate. Oricum, el va trăi mai multe vieţi De va simţi încetul cu încetul Ce trebuie să facă-un cântăreţ Pentru a fi, prin voia lor, Poetul. Să creadă-n oameni şi-n dreptatea lor Agent, din veac, al plebei suferinde Ajuns nemuritor ca muritor Şi ca depozit tandru de colinde. Să merite să tragă-n el un tun Cu salvele obştescului oprobiu De n-a-nţeles ce substantiv comun Câştigă dreptul sfânt de nume propriu. Să-i fie versul liber şi întreg Că-i elegie, fabulă sau odă, Căci pentru toţi acei ce-l înţeleg Prezenţa lui nu este incomodă. Poemul lui, extract de zori de zi Şi început crepuscular de soare, Să poarte suferinţi şi bucurii Sudoarea sfântă a lumii truditoare. Şi, dacă zilnic întâlnind infern, Va şti să-l pună la-ncălzit cazane, El va muri, spre-a deveni etern Şi cântec al condiţiei umane.