Sânt radical Adrian Păunescu ------------------------------ Sânt radical mai precis sânt pentru păstrarea unui just raport între minciună şi adevăr, între eroi şi eroi, între plus şi minus, sânt radical, mai precis, mi-e silă de demagogia socialistă mai tare decât de demagogia burgheză pentru că o simt apăsându-mă cu mult mai de aproape. Sânt radical, cred că nu e bună legea care te condamnă mai grav dacă ucizi un urs decât dacă ucizi un om, ba mai mult, te condamnă mai grav dacă vorbeşti, dacă ai opinii, decât dacă ucizi. Sânt radical adică îmi închipui că dacă ecuaţia „poporul ne-a ales, vorbim în numele poporului, guvernăm în numele poporului, construim socialismul cu oamenii şi pentru oameni,” este adevărată, nu e corect să-i distrugi omului casa, oraşul sau satul, fără să-l întrebi pe om; zece elevi au declarat la şcoală, când i-a întrebat dirigintele ce fapte bune au săvârşit, în ziua aceea, că au ajutat o bătrână să treacă strada dar de ce aşa de mulţi, s-a mirat dirigintele pentru că bătrâna nu voia să treacă strada au răspuns ei. Cam asta ar fi situaţia sânt radical şi o privesc în faţă, dacă bătrâna nu vrea să treacă strada e greu să te lauzi că eşti cel mai bun dintre oameni pentru că o obligi să traverseze, şi lucrurile stau chiar aşa, bătrâna nu vrea să treacă strada. bătrâna nu se află pe stradă nici nu există strada, şi bătrâna nici nu e bătrână. ci o ţară emoţionată că va trebui să traverseze. Sânt radical, adică mi-e groază de remuşcările care nu mai pot salva nimic, mai ales viaţa care şi aşa se încăpăţânează de câteva generaţii încoace să se ducă în paştele mă-sii. Sânt radical, îmi plac prunele, piersicile, marele veratice, libertatea, femeia, graniţele istorice, şi strugurii tămâioşi. Sânt radical, aş putea dicta un poem şi de la un telefon public, dar tot radical sânt şi menţionând că n-aş putea face aceasta decât dacă şi cea căreia îi dictez ar avea telefon. Sânt radical, cred că Mareşalul Ion Antonescu, dacă ar fi rejudecat de un tribunal imparţial, ar putea fi declarat fără rezerve, erou al României post-mortem şi martir universal, măcar după lectura Pactului Ribbentrop-Molotov. Sânt radical, cred în valoarea frunzei de varză aplicată pe lucrurile dureroase ale corpului. Sânt radical, nu cred să existe înger mai urât şi demon mai frumos decât omul, şi, mai mult decât atât, nu cred să existe accident mai rodnic şi lege mai contrariată decât omul. Din mine însumi şi din ceilalţi extrag rădăcina pătrată şi observ că nu e decât apă, apă în stare de gândire, apă cu suflet şi cu vârtejuri, apă într-o nevindecabilă formulă chimică. Sânt radical, când plouă şi când ninge ştiu că e vorba despre mine, despre apa care sânt, despre apa care sânt.