Un om pe nişte scări Adrian Păunescu ------------------------------ În lumea plină de urmări Eu sunt un om pe nişte scări, În sus ce e, în jos nimic, În jos ce e, în sus nimic. Vorbesc cu ceilalţi care-au fost Şi-n sus şi-n jos, şi nu-i dezic, Eu însumi spun de locurile Pe unde-am fost nu e nimic. Vecinul meu prăşeşte ciori, Vecina mea prăşeşte farduri, Eu sunt un om pe nişte scări Şi-un câine bulucind prin garduri. Dacă de mai multe ori Căci ce pot fi aceste garduri Decât căzute foste scări Decât căzute foste garduri. Vecine, Domnule, Străine, Nu înţeleg ce-aveţi cu mine, Ştiu scările ne sunt comune Dar trec atât de rar pe-aici, Portarul însuşi poate spune Că am ambiţii foarte mici. Din când în când mai vin pe-acasă De ce vă supăraţi când vin Agale talpa mea apasă Pedalele cu pas străin. Vecinul meu prăşeşte ciori Vecina mea prăşeşte farduri Abia m-am ridicat din garduri Şi mârâind în joase salturi Eu sunt un om pe nişte scări. Şi dacă vreţi să fiu baladă Şi fiindcă eu nu am o stea Accept, râvnesc, visez să cadă Un porc nervos la moartea mea. Şi-acuma, vă implor, zâmbiţi În lumea plină de urmări În care fard şi ciori prăşiţi Întunecaţi şi spălăciţi Lăsaţi-mă să fiu pe scări.