Un om pe nişte scări
Adrian Păunescu
------------------------------

În lumea plină de urmări
Eu sunt un om pe nişte scări,
În sus ce e, în jos nimic,
În jos ce e, în sus nimic.

Vorbesc cu ceilalţi care-au fost
Şi-n sus şi-n jos, şi nu-i dezic,
Eu însumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic.

Vecinul meu prăşeşte ciori,
Vecina mea prăşeşte farduri,
Eu sunt un om pe nişte scări
Şi-un câine bulucind prin garduri.

Dacă de mai multe ori
Căci ce pot fi aceste garduri
Decât căzute foste scări
Decât căzute foste garduri.

Vecine, Domnule, Străine,
Nu înţeleg ce-aveţi cu mine,
Ştiu scările ne sunt comune
Dar trec atât de rar pe-aici,
Portarul însuşi poate spune
Că am ambiţii foarte mici.

Din când în când mai vin pe-acasă
De ce vă supăraţi când vin
Agale talpa mea apasă
Pedalele cu pas străin.

Vecinul meu prăşeşte ciori
Vecina mea prăşeşte farduri
Abia m-am ridicat din garduri
Şi mârâind în joase salturi
Eu sunt un om pe nişte scări.

Şi dacă vreţi să fiu baladă
Şi fiindcă eu nu am o stea
Accept, râvnesc, visez să cadă
Un porc nervos la moartea mea.

Şi-acuma, vă implor, zâmbiţi
În lumea plină de urmări
În care fard şi ciori prăşiţi
Întunecaţi şi spălăciţi
Lăsaţi-mă să fiu pe scări.