Poetul şi patria
Adrian Păunescu
------------------------------

Poetul n-are voie să trădeze
şi nici să facă glume despre Neam,
el simte totul, de la Rău la Ram,
născut ca lacrima de metereze.

Poetul n-are voie să adoarmă,
cât sunt necazuri încă şi nevoi,
prin el suntem la ceas de veghe noi,
poetul ne e rodnica alarmă.

Potul n-are voie să transforme
în mod oracular, în mod peltic,
nimic în totul, totul în nimic,
nici coaja-n fruct, dar nici esenţa-n formur.

Poetul n-are voi şi nu poate
să-şi terfelească misiunea sa,
el pentru libertate va lupta
dar nu-şi va bate joc de libertate.

Poetul n-are voie să se mintă,
şi nici să mintă oamenii prin vers,
că azi ar exista doar univers
şi nu popor, familie sau gintă.

Poetul n-are voie să prefacă
durerea lumii în orchestra sa,
el trebuie să caute în ea
model pentru-o simţire prea săracă.

Poetul n-are voie nici să ştie
necum să-nveţe din vreun loc savant,
plăcerea limbuţiei în neanţ,
când el în viaţă are-o datorie.

Şi când cuvântul lui, pătruns în ţară,
ca ploaia-n brazdă, îl va ţine viu,
pierzând şi câştigând acest pariu,
Poetul are voie să şi moară.

În schimb, Poetul are veşnic voie
să creada-n adevăr şi în frumos,
să fie , trup şi răni, cu cei de jos,
cu vâsla versului slujind pe Noe.

Poetul are voie să greşească
în dragoste, în vise, în păreri,
să nu-şi mai afle capul nicăieri
când e la mijloc spita femeiască.

Poetul are voie să şi plângă,
atunci când oamenii normali zâmbesc,
pentru poet rămâne omenesc
să-ţi poarte crucea pe golgota stângă.

Poetul are voie a fi rană,
când celelalte răni, ce-au fost pe-aici,
s-au prefăcut în biete cicatrici,
care-au uitat condiţia umană.

Poetul are voie să întrebe
ce-i viaţa, cum e viaţa, ce-a ajuns,
în numele nevoii de răspuns,
în numele-ndelung truditei plebe.

Poetul are voie să şi rişte,
de partea omului de rând sărind,
cum are voie şi la un colind,
ce poate-n oameni sufletul să-l mişte.

Poetul are voie strict la toate,
de fapt în toate e problema sa,
el pentru libertate va lupta
dar nu-şi va face joc din libertate.

Şi, dacă din adânc de om şi ţară,
cuvântul lui, de dânşii însuşit,
va reveni , precum a fost rostit,
Poetul n-are voie să mai moară.