Pe adresa unui neam Adrian Păunescu ------------------------------ Nu ştiu unde mă culc şi cine sunt oamenii-aceştia buni, ce-mi dau de toate nici cum îi cheamă parcă n-am aflat şi totuşi ne iubim pe nechemate. Nu mă interesează dacă ei participă la lupta sindicală, nici fiii lor dacă au absolvit cea mai măruntă sau mai mare şcoală. De sunt catolici sau de sunt baptişti, într-adevăr, aceasta îi priveşte, nu sunt dator să ştiu ce funcţii au dar mi-e de-ajuns că suflă româneşte. Dosar de cadre n-am să fac la fraţi, că tot ar fi o treabă inutilă, eu ştiu atât: de fraţii mei mi-e drag, mi-e grijă, mi-e ruşine şi mi-e milă. Mi-nchipui doar o scenă de coşmar şi mi-e de-ajuns să cred că este bine de-a nu-mpărţi poporul meu în găşti, în ranguri, în subrang şi în stupine. Să fii pe-o stradă fără de lumini şi să leşini acolo fără veste şi-un om să te trezească din leşin ce faci, l-întrebi de rang şi cine este? Primeşti oferta lui de-a te salva, sau îl respingi că nu-i cunoşti dosarul? eu cred în neamul meu fără-ntrebări şi îi accept şi dulcele şi-amarul. Mă aflu-n casa unor oameni buni ce nu îmi lasă sufletul să moară şi de aceea am ca pe-un cadou senzaţia că sunt la mine-n ţară. Oriunde m-aş culca eu frică n-am că vor veni ai mei să mă omoare, cu-ncredere pun capul peste tot în orice casă-ar fi, în fiecare. Că ţara nu-i o sumă de averi şi nici de lucruri dintr-o zestre-ntreagă, ea e intimitatea unui neam, e nu ce-avem, e ceea ce ne leagă. Beau apă din fântâna dumnealor şi nu mă tem că este otrăvită, femeia mi-am luat-o din popor spre-a fi egala mea, spre-a-mi fi iubită. Eu nici de cei ce mă privesc chiorâş, nu mă mai tem, că n-am de ce mă teme, sunt nişte oameni necăjiţi şi ei şi eu le sunt problemă-ntre probleme. Nici mâine n-am să ştiu ce nume au aceia care fuga mi-o repară şi care m-au rugat să mă întorc ca om din ţară pentr-un om din ţară. Fântâna lor e şi fântâna mea, pe noi nu ne pot despărţi notarii, doar împreună ducem un destin şi-i suportăm elanuri şi avarii. Şi ca să-i pot recompensa măcar pentru o noapte şi o zi, curate aş vrea să fiu eu însumi anonim, să li le pot restitui pe toate. Adio, dragii mei necunoscuţi, am să vă scriu la toamnă o scrisoare pe-adresa ta, poporul meu frumos, să-ţi spun şi ce mai e şi ce mă doare. Iar dacă gazda mea ar fi de-acord să nu ne spunem nici un fel de nume, ci să păstrăm senzaţia de foc că mai avem o patrie pe lume.