Riga Crypto si Lapona Enigel Ion Barbu ------------------------------ Menestrel trist, mai aburit Ca vinul vechi ciocnit la nuntă, De cuscrul mare dăruit Cu pungi, panglici, beteli cu funtă, Mult îndărătnic menestrel, Un cântec larg tot mai încearcă, Zi-mi de lapona Enigel Și Crypto, regele-ciupearcă! - Nuntaș fruntaș! Ospățul tău limba mi-a fript-o, Dar, cântecul, tot zice-l-aș, Cu Enigel și riga Crypto. - Zi-l menestrel! Cu foc l-ai zis acum o vară; Azi zi-mi-l strâns, încetinel, La spartul nunții, în cămară. * Des cercetat de pădureți În pat de râu și-n humă unsă, Împărățea peste bureți Crai Crypto, inimă ascunsă, La vecinic tron, de rouă parcă! Dar printre ei bârfeau bureții De-o vrăjitoare mânătarcă, De la fântâna tinereții. Și răi ghioci și toporași Din gropi ieșeau să-l ocărască, Sterp îl făceau și nărăvaș, Că nu voia să înflorească. În țări de gheață urgisită, Pe-același timp trăia cu el, Laponă mică, liniștită, Cu piei, pre nume Enigel. De la iernat, la pășunat, În noul an, să-și ducă renii, Prin aer ud, tot mai la sud, Ea poposi pe mușchiul crud La Crypto, mirele poienii. Pe trei covoare de răcoare Lin adormi, torcând verdeață: Când lângă sân, un rigă spân, Cu eunucul lui bătrân, Veni s-o-mbie, cu dulceață: - Enigel, Enigel, Ți-am adus dulceață, iacă. Uite fragi, ție dragi, Ia-i și toarnă-i în puiacă. - Rigă spân, de la sân, Mulțumesc Dumitale. Eu mă duc să culeg Fragii fragezi, mai la vale. -Enigel, Enigel, Scade noaptea, ies lumine, Dacă pleci să culegi, Începi, rogu-te, cu mine. -Te-aș culege, rigă blând... Zorile încep să joace Și ești umed și plăpând: Teamă mi-e, te frângi curând, Lasă. - Așteaptă de te coace. -Să mă coc, Enigel, Mult aș vrea, dar vezi, de soare, Visuri sute, de măcel, Mă despart. E roșu, mare, Pete are fel de fel; Lasă-l, uită-l, Enigel, În somn fraged și răcoare. - Rigă Crypto, rigă Crypto, Ca o lamă de blestem Vorba-n inimă-ai înfipt-o! Eu de umbră mult mă tem, Că dacă-n iarnă sunt făcută, Și ursul alb mi-e vărul drept, Din umbra deasă, desfăcută, Mă-nchin la soarele-nțelept. La lămpi de gheață, supt zăpezi, Tot polul meu un vis visează. Greu taler scump cu margini verzi De aur, visu-i cercetează. Mă-nchin la soarele-nțelept, Că sufletu-i fântână-n piept, Și roata albă mi-e stăpână, Ce zace-n sufletul-fântână. La soare, roata se mărește; La umbră, numai carnea crește Și somn e carnea, se dezumflă, Dar vânt și umbră iar o umflă... Frumos vorbi și subțirel Lapona dreaptă, Enigel, Dar timpul, vezi, nu adăsta, Iar soarele acuma sta Svârlit în sus, ca un inel. - Plângi, preacuminte Enigel! Lui Crypto, regele-ciupearcă. Lumina iute cum să-i placă? El se desface ușurel De Enigel, De partea umbrei moi, să treacă... Dar soarele, aprins inel, Se oglindi adânc în el; De zece ori, fără sfială, Se oglindi în pielea-i cheală. Și sucul dulce înăcrește! Ascunsa-i inimă plesnește, Spre zece vii peceți de semn, Venin și roșu untdelemn Mustesc din funduri de blestem; Că-i greu mult soare să îndure Ciupearcă crudă de pădure, Că sufletul nu e fântână Decât la om, fiară bătrână, Iar la făptură mai firavă Pahar e gândul, cu otravă, Ca la nebunul rigă Crypto, Ce focul inima i-a fript-o, De a rămas să rătăcească Cu altă față, mai crăiască: Cu Laurul-Balaurul, Să toarne-n lume aurul, Să-l toace, gol la drum să iasă, Cu măsălarița-mireasă, Să-i ție de împărăteasă.