La vânătoare George Topârceanu ------------------------------ I. Decorul Sus, pe dealuri, Toamna pune Miriști galbene-n lumină, Arături ca de cărbune Și mohoare de rugină. Rânduri-rânduri, spre câmpie Se perindă nori de plumb Peste larga simetrie De coline cu porumb. Iar când soarele străbate, Luminând peisajul vast De dreptunghiuri colorate Într-un limpede contrast, Saltă-n valuri jucăușe Și foșnește lung sub soare, Cu mătasă la pănușe, Mămăliga viitoare...II. Un iepure Scurt, mohorul a foșnit... Și spre neagra arătură Într-o clipă s-a ivit Un măgar-miniatură! Din căpiță sare pleavă, Sar gunoaie dintr-un snop. Pușca scoate fum pe țeavă Și pornește ca un dop... A căzut... ba nu! Din goană, Mic, elastic și urgent, Lâng-o tufă de simziană A făcut un compliment. Spre porumb acum s-abate... Un scaiete zăpăcit Îl întreabă: - Ce e, frate? - Sunt teribil de grăbit!... Alungat ca de furtună, Cu picioare de lăcustă, Se destinde și s-adună Peste-o miriște îngustă. Ca o minge se prăvale, Se coboară și se suie Prin hârtoapele din vale: Uite-l - nu e, uite-l - nu e!... Liniștea coboară iarăși Peste țarinile moarte... - L-ai scăpat! zice-un tovarăș. - Mi-a sărit cam de departe...III. Masa Din văzduh abia s-aude Țipăt jalnic de prigorii... Cu ciubote mari și ude Stau la masă vânătorii. Toți cu pușca lângă geantă, Guralivi și orășeni, Pun o pată discordantă Pe căpița de strujeni. Și e frig, și toți îngheață... Și din când în când nu strică, Începând de dimineață, Câte-un strop de săcărică... - Într-o toamnă, zice unul, La un capăt de răzor M-am oprit să scot tutunul... Când, de jos, de la picior, Fără veste văd că-mi sare Un șoldan cât un vițel, Și stârnește-n goana mare Alți vreo șapte după el! Trag cu ploaie în grămadă, Fără să țintesc deloc... Cine s-aștepta să-mi cadă Patru iepuri dintr-un foc?... - Astea sunt invenții pure... Mie mi s-a întâmplat, La o goană-ntr-o pădure, Un mister adevărat. Nici nu m-așezasem bine, Stam cu pușca subsuoară... Când deodată lângă mine Se oprește-o căprioară. Stă și-ascultă, imobilă... Eu atunci - mă știți cum sunt - M-a cuprins un fel de milă: Am oftat... și-am tras în vânt. Când văzu că "umplutura" Trece fără s-o atingă, Ea și-a-ntins la pușcă gura Și-a-nceput... așa s-o lingă... - I-auzi colo, ce curaj, mă! Asta și-a-ntrecut perechea! ... Buruienile din preajmă Trag și ele cu urechea. Un măceș de două șchioape Zice-n taină unui spin: - Dumneata ești mai aproape, Ia-l de mânecă puțin!IV. La întoarcere Vântul curge spre câmpie Transparent și uniform. Toate ierburile-nvie, Toate țarinile dorm. Ici și colo se ridică Câte-un nour alb de praf... Străjuind șoseaua mică Stâlpii rari de telegraf (Tot mai singuri, ceafă-n ceafă, Suluri vinete de fum Lungi ca gâturi de girafă), Înșirați pe lângă drum, Spre orașul plin de turle Stau privind c-un aer tâmp... Și deodată-ncep să urle Că-i apucă noaptea-n câmp.