Aura Ion Barbu ------------------------------ Mire, văzut ca femeea, Cu părul săpat în volute, De Mercur cumpănit, nu de Geea, Căi lungi înapoi revolute; La conul acesta de seară, Când sufletul meu a căzut Și cald, aplecatul tău scut Îl supse, ca pata de ceară, Crescut, între mâini ca de apă, Ce lucru al tainei cercai? Sub verdele lumilor plai Arai o lumină mioapă.