Oricine iubeste o floare Costache Ioanid ------------------------------ Oricine iubeste o floare e-aproape de-un sacru mister. Oricine se-opreste-n carare s-asculte un glas de izvoare e-aproape, aproape de cer ... Oricine iubeste seninul, cind soarele urca-n eter, oricine-si inalta suspinul, cind licare-n mare rubinul, e-aproape, aproape de cer ... Oricine pe muntii albastri priveste granitul sever, oricine pe cai de sihastri, strabate paduri de jugastri, e-aproape, aproape de cer ... Dar cine-a primit indurarea din ranile blindului Miel, acela e frate cu floare, cu riul, cu muntii, cu marea, si-orunde il duce cararea, tot cerul, tot cerul e-n el.