Iscoada Tudor Arghezi ------------------------------ Decum s-a ivit lumina. A ieșit din stup albina, Să mai vadă, izma creață A-nflorit de dimineață? Se-ngrijește, gospodină De-nflorește si sulfină, Căci plutise val de ceață, Astă-noapte, pe verdeață. A găsit toată gradina Înflorită, si verbina, Și s-a-ntors, după povață, Cu o probă de dulceață.