De-oi adormi
Mihai Eminescu
------------------------------

De-oi adormi curând,
  În noaptea uitării,
Să mă duceți tăcând
  La marginea mării.

Nu voi sicriu bogat,
  Făclie și flamuri,
Ci-mi împletiți un pat
  Din tinere ramuri.

Să-mi fie somnul lin
  Și codrul aproape,
Luceasc-un cer senin
  Pe-adâncile ape,

Care-n dureri adânci
  Se nalță la maluri,
S-ar atârna de stânci
  Cu brațe de valuri,

Se nalță, dar recad
  Și murmură-ntr-una,
Când pe păduri de brad
  Alunecă luna.

Și nime-n urma mea
  Nu-mi plângă la creștet,
Doar moartea glas să dea
  Frunzișului veșted.

Să treacă lin prin vânt
  Atotștiutoarea,
Deasupră-mi teiul sfânt
  Să-și scuture floarea.

Cum n-oi mai fi pribeag
	
  De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
  Aduceri-aminte,

Ce n-or ști că privesc
  O lume de patemi,
Pe când liane cresc
  Pe singurătate-mi.