Așteptare Tudor Arghezi ------------------------------ De când nu mai trece streina Rămâne pustie grădina. Lăstunii se-ntorc să mă vadă Copac desfrunzit în livadă, Rotindu-se stol - Și cântă și vântul a gol. Dar vântul, zăbav, Răspunde:-i bolnav. Șoptește prin spini o-ntrebare: Ce are? Ce-l doare? Că nici el nu știe, Nătâng între foi de hârtie. Dar crinii-mbrăcați în panglici, Pe cârji de irozi și vlădici, Se roagă-n sobor pentru mine, În isonul maicilor schivnice-albine. Biserică mare, grădina Așteaptă? Mai vine streina? Să vină, Cu pasul înalt, de tulpină. Așteaptă-n pridvoare, Ca două altare, Duminica de cununie? Așteaptă streina, din zori, să mai vie? Să pui, între iezi și albi porumbiei, Nuntașii de față și marturii mei, Inelul în degetul ei?