Biruinţa
Andreionthepoetry
------------------------------

Bătrân, fără de vlagă, îşi încerca norocul 
Uitase multe reguli şi nu mai ştia jocul,
Nu mai ştia de unde pornise-n cursa vieţii,	
Pe ce îşi irosise toţi anii tinereţii...
Nu mai ştia nici unde dorise să ajungă,
Căci calea îi fusese nemăsurat de lungă...
Ştia doar că nu ştie-n ce parte-o s-o apuce,
Căci linia de sosire pe două căi se duce.
Simţea că e nevoie să mai recupereze
Din vechi greşeli, dar totul părea să nu conteze.
Finalul părea tragic, ruleta prea rusească  
Putea veşnic să moară sau veşnic să trăiască!
Să moară veşnic parcă era tot mai probabil:
Trecutul fără noimă e irecuperabil;
Dar să trăiască veşnic părea a fi minune,
Iar cine să o facă el nu-şi mai putea spune...
O regulă lugubră nu-i permitea să-oprească
Din alergarea sumbră, din goana nebunească,
Iar clipa-n care jocul avea să se termine
El o avea în minte, căindu-se cu-asprime.
Nu, linia de sosire n-o va ghici vreodată:
Finalul se produce - asta-i povestea toată!

*  * *
Cum? Gata alergarea? El tot voia să fugă 
În schimb, îşi făcu cruce şi începu o rugă.
N-ar fi putut să spună cum de se-ntâmplă toate:
Nicicând nu se rugase - vedea acum că poate!
Vedea că-i este bine, deşi se credea rău;
Speriat, vedea că lasă în urmă-adâncul hău,
Mergând înspre Lumină în ritm ameţitor,
Simţind cum îl conduce un înger păzitor
Şi-l întrebă în şoaptă cum el, fără credinţă,
Vedea că e capabil de-atâta biruinţă.
Iar îngerul îi spuse: „Credinţa ai avut-o
În ultima clipită, când moartea ai trecut-o!”