Poem
Radu Stanca
------------------------------

O sǎ rǎmâi ȋn mine și dupǎ ce-o sǎ pleci
La fel de nepǎtrunsǎ, la fel de-mbietoare,
O insulǎ ciudatǎ cu drumuri și poteci
Ce nu duc nicǎierea sǎrmana mea plimbare.

O sǎ rǎmâi ȋn mine și când vei ȋncerca
Sǎ intri ȋn pǎdure și sǎ te pierzi ȋntr-ȋnsa. 
Vezi! Urma ta sǎpatǎ e ȋn visarea mea
Și pot, oricât ȋmi place, sǎ umblu dupǎ dânsa.

Și te-aș gǎsi, chiar dacǎ n-ai vrea sǎ te gǎsesc,
Și te-aș afla oriunde te-ai ghemui hoțește.
Visarea mea e ca un condur ȋmpǎrǎtesc
Ce numai la piciorul tǎu zvelt se potrivește.

O sǎ rǎmâi ȋn mine și dupǎ ce-o sǎ zbori
Din inima mea neagrǎ, ca un canar din cușcǎ.
Tristețea mea ciudatǎ te va ochi și-n nori;
Tristețea mea țintește mai bine ca o pușcǎ.

Și te-aș zǎri oricâte costume ai schimba,
Oricâte mǎști ți-ai pune sǎ nu te pot cunoaște.
Visarea mea – din sute de mii – te-ar descifra.
Tristețea mea – din sute de mii – te-ar recunoaște.