Gazel
Radu Stanca
------------------------------

Ȋn toate iubitele mele trecute,
Mereu, te-am cǎutat tot pe tine ,iubito,
Și-aproape ȋn toate puțin te-am aflat. Doar
Ȋn tine, din tine, nimica nu aflu.

Te-ntorc, ca pe-un ceas, de pe-o fațǎ pe alta,
Ȋți scot carapacea de-argint și cadranul
Și timp ȋndelungat scormonesc prin rotițe
Și arcuri de tine sǎ dau, dar degeaba.

Tu nu ești tu. Nu! Și zadarnic te-asemǎn
Cu tine, aceea ce totuși ascunsǎ
Pe undeva ești ( dar pe unde ? )și care
Nu vrei nicidecum ca sǎ ieși la ivealǎ.

Un joc dac-ar fi și n-ar fi mai zadarnic.
Un pas dac-ar fi și n-ar fi mai sfielnic.
Tu nu ești tu. Nu ! Și-mprejurul tǎu nu e
Decât o cǎutare a celui ce te cautǎ.

Ȋnchis ȋntre patru pereți plâng și sufǎr,
Cǎci, iatǎ, deși te-am gǎsit, nu te aflu.
Și visul meu trist, ca un câine de-acuma,
Va fi nevoit sǎ se-ntoarcǎ ȋn cușcǎ.

De-atât de mult timp te-așteptam, ȋncât clipa,
Când lin ai sosit, am luat-o de umeri
Cum iei pe-un prieten, dar ea, mincinoasa,
S-a-ntors și mi-a-nfipt un pumnal ȋntre coaste.

Și-acum ȋmplinirile nu-s ȋmplinite
Și, singur la masa de scris, ȋmi pierd timpul
Visând c-o sǎ vii, cine știe, ca mâine,-n
Strǎina aceea ce-așteaptǎ la poartǎ